Concluzii orale la CCR în dosarul abuzului în serviciu

Publicăm alăturat concluziile orale susținute de avocat Adrian Toni Neacsu la Curtea Constituțională în cadrul soluționării excepției de neconstituționalitate invocata în Dosarul 2628/1/2016 al ICCJ (pentru Bombonica Prodana, fostă Dragnea).

Prin decizia nr. 392/6.06.2017 Curtea Constituțională a decis:

1. A admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constitutionale in masura in care prin sintagma „indeplineste in mod defectuos” din cuprinsul acestora se intelege „indeplineste prin incalcarea legii”;
2. A respins, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 297 alin.(1) din Codul penal;
3. A respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

Pentru a respinge ca inadmisibilă excepția vizând stablirea unui prag valoric la infracțiunea de abuz în serviciu CCR a motivat următoarele:
„Curtea reţine că sarcina aplicării principiului „ultima ratio” revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, Curtea apreciază că responsabilitatea de  a reglementa şi aplica, în acord cu principiul anterior menţionat (prag valoric nn), prevederile privind „abuzul în serviciu”, ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare – ministerul public şi instanţele judecătoreşti -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare.”

 

Domnule Președinte,

 

Vă solicităm să admiteți excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost invocată și să constatați că

  1. Dispozițiile art. 248 Cod penal 1969 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestuia nu se înţelege doar „îndeplineşte prin încălcarea legii”.
  2. Dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, ale art 248 Cod penal 1969 și art. 297 alin. 1 Cod penal, sunt neconstituționale întrucât legiuitorul nu a reglementat un prag valoric minim al „folosului necuvenit”, al “pagubei patrimoniului” respectiv al “pagubei” în cazul infracțiunii de rezultat care este abuzul în serviciu și care astfel să o delimiteze de celelalte forme de răspundere juridică.

 

Deși am redactat multe excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor aceasta a fost cel mai ușor de motivat și susținut. Așa cum onorata curte a observat lecturând cererea noastră, motivarea propriu-zisă a criticilor de neconstituționalitate nu-mi aparține. Toate argumentele juridice aparțin chiar Curții Constituționale și tocmai de aceea am mare încredere în greutatea și acuitatea lor.

Demersul nostru juridic este o consecință firească a Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale și tot ceea ce vă cerem este să dispuneți prin dispozitiv ceea ce în mod corect ați dispus în considerentele acestei decizii. Abuzul în serviciu a fost multă vreme coșul de gunoi al codului penal, în definiția imprecisă și largă a acestuia fiind încadrate în practică orice fapte care nu puteau fi încadrate drept infracțiuni clare. Curtea Constituțională, în înțelepciunea sa, a igienizat parțial anul trecut reglementarea abuzului în serviciu însă pentru corectarea totală din punct de vedere constituțional este nevoie de încă o decizie.

Acestea fiind spuse, motivele pe scurt pentru care vă solicităm admiterea excepției sunt următoarele.

Voi începe cu dispozițiile art 248 Cod penal anterior, pentru că aici lucrurile sunt mai mult decât evidente.

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 Curtea Constituțională a decis deja că “dispoziţiile art. 246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.”

Deși avea posibilitatea, potrivit art. 31 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu a extins constatarea neconstituționalității și asupra sintagmei identicie din prevederile art. 248 Cod penal din 1969.

Cu toate acestea, din considerentele deciziei rezultă că instanța de jurisdicție constituțională a analizat și situația acestei infracțiuni, precum și a normei de trimitere la ea înscrisă în art 132 din Legea nr. 78/2000.

 

Având în vedere caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, care se extinde și asupra considerentelor, rezultă că toate motivele de neconstituționalitate reținute de Curtea Constituțională în ce privește sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul art. 246 Cod penal 1969 și art 297 alin. 1 Cod penal sunt pe deplin aplicabile și sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul art. 248 Cod penal 1969.

 

În sinteză, dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlamentul – prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin.(1) din Constituţie -, sau Guvernul – prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, în temeiul delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituţie.

 

Pe un al doilea palier, considerăm că nereglementarea de către legiuitor în cuprinsul art. 132 din Legea nr. 78/2000, al art 248 Cod penal 1969 și art. 297 alin. 1 Cod penal, a unui un prag valoric minim al „folosului necuvenit”, al “pagubei patrimoniului” respectiv al “pagubei” în cazul infracțiunii de rezultat care este abuzul în serviciu și care astfel să o delimiteze de celelalte forme de răspundere juridică, constituie vicii de constituționalitate care trebuiesc înlăturate.

 

Neconstituționalitatea acestor prevederi rezultată din nereglementarea unui prag minim valoric al folosului necuvenit sau al pagubei este deja stabilită, fără urmă de îndoială, în considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale.

 

În paragrafele 69, 71 și 76 Curtea, după o analiză amplă a noțiunii de “ultima ratio”, a retinut ca exista parghii extrapenale pentru recuperarea unor eventuale prejudicii cauzate de functionarii publici si a cerut legiutorului stabilirea unei limite, a unui prag peste care dispozitiile penale sa devina aplicabile.

 

Pentru ca legea sa fie clara, predictibila si previzibila, un astfel de prag nu poate fi decat valoric, revenind legislativului obligatia de a-l stabili. Curtea Constituțională precizează în mod expres că “responsabilitatea de a reglementa (…), în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind „abuzul în serviciu”, ţine (…) de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern)”./

 

Puterea de lucru judecat ce însoţeşte deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

 

În sensul obligativității considerentelor deciziilor de constatare a neconstituționalității jurisprudență Curții Constitutionale este coerentă și incontestabilă încă de la Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.16 din 26 ianuarie 1995.

 

În consecință, puterea de lucru judecat, care include și componenta de putere de lucru interpretat, pe de o parte, acoperă și considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, iar pe, de altă parte, incumbă și însăși Curții Constituționale care nu mai poate reveni asupra ceea ce a decis într-o decizie prin care, pe cale de interpretare, a constat neconstituționalitatea unor dispoziții înscrise într-o lege în vigoare.

 

Infracțiunea de abuz în serviciu, în toate formele ei, este o infracțiune de rezultat, în sensul că pentru realizarea conținutului constitutiv este necesară realizarea unei urmări imediate constând într-o pagubă, vătămare sau folos necuvenit.

 

Neinstituirea unei delimitări între diferitele forme ale răspunderii juridice pentru aceeași faptă, respectiv neprevederea unei gravități minime a faptei ilicite a funcționarului public sau angajatului în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru incriminarea ei prin norme penale, imprimă dispozițiilor legale criticate o lipsă de de previzibilitate şi accesibilitate. Dispoziţiile criticate au un caracter ambiguu, ele contravenind astfel dispoziţiilor art.1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei adoptată la New York şi, implicit, art.11 alin.(1) şi (2) şi art.20 din Constituţie. De asemenea, din dispozițiile art 53 alin. 2 din Constituție rezultă că restrangerea exercițiului unor drepturi și libertăți poate avea loc, chiar dacă se face prin lege, doar respectând proporționalitatea cu situația care a determinat-o , impunand astfel legiutorului penal incriminarea în funcție de gravitatea faptei, care nu poate fi aceeași, în cazul unor infracțiuni de rezultat, indiferent de întinderea prejudiciului.

 

O ultimă observație cu privire la admisibilitatea prezentei excepții.

Potrivit art 29 alin 3 din Legea 47/1992 nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

 

Este evident că textul se referă la situațiile în care CC a constatat deja neconstituționalitatea integrală a unui text de lege și a dispus practic înlăturarea lui din legislație. Este în oglindă situația textelor de lege abrogate, care nu mai sunt în vigoare. Inadmisibilitatea nu vizează deciziile prin care s-a constatat neconstitutionalitatea sub rezerva unei interpretări. Ori, textele de lege privind abuzul în serviciu, ca efect al deciziei 405/2016, rămân în continuare în codul penal. Acesta este motivul pentru care ICCJ a considerat ca este perfect admisibilă prezenta excepție și nu a respins-o în condițiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992. Aceasta este de altfel și practica constantă a Curții Constituționale, care în toate situațiile similare anterioare a antamat fondul excepțiilor, considerându-le admisibile.

By Casa Neacsu

This post was written by .

Published .

Posted in: Media

Leave a Reply