Comunicarea judiciară – știința eficienței în instanță

Am să încep* cu un citat din cartea mea ”Convinge Judecătorul”. E scurt și, fără niciun fel de modestie, spune foarte multe. El sună așa: „Aș vrea să se cunoască, dacă este posibil, și firea judecătorului. Căci, după cum va fi aspru, blând, plăcut, grav, dur, iertător, va trebui să invocăm în interesul cauzei noastre însușiri care îi sunt pe plac, ori să atenuăm pe cele contrare firii lui”. Din păcate pentru mine, acest citat nu-mi aparține, deși îl găsiți … Continued

Informare de presă – acțiune judiciară în vederea sesizării Curții Constituționale cu neconstituționalitatea Legii nr. 115/2015 privind alegerile locale

Casa de avocatura Neacșu informează că astăzi 23 mai 2016 a înregistrat la Tribunalul Vrancea, Secția a II-a civilă și de contencios administrativ o acțiune în anulare formulată de candidatul la Primăria Focșani al PARTIDUL VERDE – FILIALA VRANCEA, d-ul CĂTĂLIN-DAN BUTNARU. Acțiunea în justiție are ca obiect anularea unei Hotărârii emisă de Biroul Electoral Județean de Circumscripție nr. 41 Vrancea, precum și suspendarea tuturor operațiunilor administrative electorale programate potrivit Hotărârii de Guvern nr. 52 din 10.02.2016, privind calendarul electoral … Continued

Ziua Avocatului la Baroul Argeș COMUNICAREA JUDICIARĂ – ÎNTRE ORATORIE ȘI EFICIENȚĂ ÎN INSTANȚĂ

Marți, 24 iunie 2016, avocatul Adrian Toni Neacșu participă, în calitate de invitat, la evenimentele organizate de Baroul Argeș cu ocazia Zilei Avocatului. În cadrul evenimentului va fi organizată și o conferință cu titlul, provizoriu, COMUNICAREA JUDICIARĂ – ÎNTRE ORATORIE ȘI EFICIENȚĂ ÎN INSTANȚĂ, susținută de un profesor universitar specializat în retorică și de Adrian Toni Neacșu, autorul lucrărilor Convinge Judecătorul – Tehnica și arta convingerii instanței și Comunicarea Judiciară Eficientă. Mulțumesc pentru invitație d-nei Decan Luminița Ioana și Consiliului Baroului … Continued

Ce vor judecătorii? Atelier susținut de Adrian Toni Neacșu

Marți, 17 mai 2016, avocatul Adrian Toni Neacșu va susține în cadrul Baroului Dolj atelierul cu tema Ce vor judecătorii? Introducere în comunicarea judiciară. Evenimentul este anunțat aici.   Evenimentul este precedat de un atelier cu judecătorii de pe raza Tribunalului Dolj.

Dare de seamă despre legea dării în plată

În câteva zile, vineri pe 13 mai 2016, intră în vigoare legea dării în plată. Semnalele de pe piaţă şi solicitările venite pe adresa casei mele de avocatură îmi spun că primele notificări în baza noii legi vor apărea chiar cu această dată. Ca fost magistrat de scaun am învăţat să nu pun în discuţie legitimitatea legilor date de autoritatea legiuitoare, de Parlament. Proaste sau bune, legile trebuie aplicate întocmai. Ca avocat, sunt conştient ca legea va profita în primul … Continued

Este admisibilă strămutarea dosarului aflat în procedura de cameră preliminară?

Problema de drept enunțată în titlu ar trebuie să fie simplă. Dificultatea ei artificială, dată de superficialitatea cu care redactorii Codului de procedură penală au reglementat-o, a fost însă deja remarcată,   iar în practică a dus la soluții contradictorii ale instanțelor de judecată. O excepție de neconstituționalitate a fost respinsă și de asemenea a fost respinsă de ICCJ ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. Cu toate acestea, încă există instanțe care resping ca … Continued

Biserica Română este „stat în stat” şi nu se supune justiţiei civile – Ziarul de Vrancea

Publicat de Gabriel Sava 2015-10-25, articol aparut in Ziarul de Vrancea,  2015-10-25 Tribunalul a respins acţiunea excomunicaţilor de la Focşani, invocând excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti. Chiar dacă nu este definitivă, sentinţa consfinţeşte faptul că Biserica Română este un fel de stat în stat. Avocatul nu are o veste prea bună pentru arhiepiscopul Ciprian Recenta decizie a Tribunalului Vrancea (Secţia a II-a Civilă (Comercială, Contencios Administrativ şi Fiscală) referitoare la o cauză dedusă judecăţii în care pârâta este Arhiepiscopia Buzăului şi … Continued

Informare de presa – enoriasi excomunicati

INFORMARE DE PRESA privind dosarul enoriasilor din Focsani excomunicati si canonisiti de Biserica Ortodoxa Romana Fata de interesul deosebit aratat de mass media pentru dosarul nr. 1397/91/2015 aflat pe rolul Tribunalului Vrancea prin care d-na Panaite Nela si alte 8 persoane din Focsani au solicitat in contradictoriu cu Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei, anularea deciziei autoritatii bisericesti prin care au fost excomunicati respectiv canonisiti (opriti de la Sfanta Impartasanie), facem urmatoarele precizari: Mai intai, dosarul se afla intr-o procedura judiciara in … Continued

Rupa Vili castiga in prima instanta procesul pentru eroare judiciara

Comunicat 29.09.2015 Rupa Vili, dupa multi ani de procese in fata instantelor din Romania si doua hotarari CEDO de condamnare a Romaniei a castigat astazi, asistat fiind de avocatul Adrian Toni NEACSU, un prim proces impotriva statului pentru eroare judiciara. Prin sentinta pronuntata astazi, Tribunalul Hunedoara a recunoscut existenta unei erori judiciare si a obligat statul roman la plata de despagubiri morale si materiale de peste 50.000 euro pentru prejudiciul suferit de Rupa Vili ca urmare a condamnarii la 1 … Continued

Jurindex

Jurindex, abrevierea de la Index de jurisprudenta, este programul national de jurisprudenta proiectat, dezvoltat si administrat de  mine incepand din 1998. Este cel mai amplu dintre proicetele derulate de mine in cadrul sistemului judiciar. Pe scurt, reprezinta un mecansim electronic si automatizat de preluarea a hotararilor judecatoresti in vederea eliminarii datelor personale si de publicare a acestora in forma lor originala, nemodificata si completa. Este unul din cele mai inalte standarde de transparenta judiciara din Europa. Portalul a pornit în mai … Continued